34. Ambition







Categoria: Leu
Titlul lucrării: „Ambition”

Materiale utilizate: lavă, cinabru, sticlă, elemente metalice argintii, sârmă plasticată
„Ambition”
Un set de bijuterii ce vorbeşte despre putere, ambiţie, generozitate, farmec, încredere în forţele proprii, poftă de viaţă, senzualitate şi eleganţă. Sunt câteva trăsături ce caracterizează femeile născute în Zodia Leului.
Elementele şi culorile îmbină caracteristicile nativei din Leu: cameea sugerează feminitatea, eleganţa şi frumuseţea, roşul – pasiunea, dorinţa de a fi în centrul atenţiei, de a conduce, spiritul competitiv, pus în evidenţă de negru, argintiul – strălucirea.
Pentru a pune în evidenţă calităţile zodiei, am folosit două pietre asociate cu elementul foc, cinabrul şi lava.
Cinabrul aduce bogăţie, măreşte puterea de convingere, ajută la avansare fără a incita agresivitatea şi mândria ce se numără printre defectele zodiei. Favorizează organizarea şi munca, protejând finanţele nativului din Leu, domeniu în care este înclinat spre cheltuieli necugetate. Amplifică puterea şi îmbunătăţirea imaginii personale, investind purtătoarea cu demnitate şi putere. O face mai agreabilă şi mai elegantă. În plan mental, cinabrul conferă fluiditate minţii şi cuvântului.
Lava reprezintă magmă ieşită la suprafaţa pământului în urma erupţiilor vulcanice. Din acest motiv, ea colectează energiile primordiale ale pământului, având puternice proprietăţi energetice şi de vindecare. Contribuie la limpezirea gândurilor şi elimină blocajele gândirii materiale.
Setul este alcătuit din colier, brăţară şi cercei.
Colierul la baza gâtului are ca element central o frumoasă camee din zamac argintat, încadrată de mărgele din sticlă faţetată de Cehia, lustruită la foc, elemente decorative din metal argintiu, patru mărgele mari din cinabru sculptat cu model floral, sfere de lavă şi mărgele de nisip. Se închide cu o frumoasă închizătoare toggle.
Brăţara este lucrată în jurul unei superbe flori sculptate în cinabru, înconjurată de lavă, sticlă de Cehia, mărgele de nisip, distanţiere şi două camee argintii. Se închide cu închizătoare toggle.
Cerceii au sfere de lavă de 14 mm, bobiţe faţetate de sticlă şi elemente decorative argintii. Sunt montaţi pe tortiţe închide, model leverback.
Dimensiuni
Lungime colier: 44 cm
Diametru camee: 3,8 cm
Lungime brăţară: 20 cm
Lungime cercei: 4 cm cu tortiţele