Materiale utilizate: bază metalică, vopsea acrilică, pictură, răşină
incoloră, bănuţi de lavă, bănuţi de agata, mărgeluţe Toho, sârmă din
alamă modelată manual, sârmă siliconată, elemente metalice aurii şi
placate cu aur
Misterios, fascinant, puternic, periculos şi imprevizibil – un adevărat
vulcan care erupe în mod neaşteptat, de care trebuie să te fereşti, dar
al cărui spectacol nu te poţi abţine să îl priveşti. Bucăţi şi scântei
de lavă pârjolesc mult timp după erupţie versanţii, lăsând în urmă
cicatrice adânci, în timp ce el se potoleşte şi deasupra craterului
pătrunde lumina Soarelui printre nori pufosi. Este Leul, ambiţios,
neobosit, ghidat parcă după deviza „My way or no other way” (În felul
meu sau deloc, calea mea sau nicio altă cale). Ambiţia şi încăpăţânarea
cu care urmăreşte să câştige, să dobândească admiraţie şi recunoaştere
îl fac de multe ori de nesuportat. Aceleaşi trăsături însă plasează leul
în poziţii pe care altcineva nu le-ar accepta, nefiind în stare să
sacrifice totul pentru un lucru. Este poziţia liderului care nu primeşte
doar laurii pentru activitatea sa, ci este primul împroşcat cu noroi în
situaţii de criză. Leul face treaba murdară pe care altcineva nu e în
stare sau nu-şi doreşte să o facă.
Am încercat să reprezint ideograma zodiei sub forma erupţiei unui vulcan
– materia incandescentă tâşneşte din munte sub forma coamei ondulate şi
se prelinge apoi pe versant într-o formă unduitoare. Gura craterului
este capul leului din ideogramă. Ca personalitate fascinantă,
enigmatică, neînţeleasă şi periculoasă am ales-o pe Mata Hari
(Margaretha Geertruida Zelle, 7 august 1876 – 15 octombrie 1917),
cunoscută în istorie ca dansatoare, curtezană şi, mai ales, spion. Deşi
dansul său venea de pe tărâmuri asiatice şi la vremea respectivă
contemporanii credeau în originile exotice ale artistei, Mata Hari este
numele de scenă şi adevărata sa origine este olandeză. După o copilărie
destul de zbuciumată, marcată de falimentul tatălui ei, urmează o
experienţă de căsătorie cu multă suferinţă, un soţ abuziv, alcoolic şi
infidel, rezindenţa în Indiile de Est olandeze, doi copii din care unul
va muri de mic răpus de sifilis contractat de la părinţi, iar celălalt, o
fată asupra căreia va pierde custodia în urma divorţului. Viaţa în
Indii o pune în legătură cu cultura orientală şi aici va învăţa să
danseze.
În 1905 începe de fapt viaţa ei în lumina reflectoarelor, în centrul
atenţiei, aşa cum se simte un leu în largul său. Dădea totul pe scenă,
chiar şi hainele, lucru pentru care ajunsese să fie blamată. Criticii de
artă spuneau că nici măcar nu ştia să danseze. Totuşi umplea sălile în
care intra şi călătorea în turneu prin toată Europa. Mata Hari este o
sintagmă indoneziană care se referă la Soare, literal „ochiul zilei”.
Da, Margaretha strălucea pe scenă ca soarele şi ştia cum să atragă
publicul cu mişcările ei de lavă unduitoare. Nu se ştie cum a ajuns să
lucreze ca spioană. Dincolo de biografiile romanţate, se cunoaşte doar
că era amanta unor oameni influenţi în timpul Primului Război Mondial. A
fost executată pentru spionaj în octombrie 1917, după un proces
controversat în epocă. Mulţi au susţinut că era nevinovată, însă
Germania a confirmat mai târziu existenţa unui agent cu nume de cod H21
în persoana ei. Cunoscând firea bătăioasă a leului, mă îndoiesc că ar fi
putut să fie doar o victimă nevinovată. Mai degrabă activitatea ei era
pusă într-un scop bine definit, putere, faimă, încrederea că Germania va
câştiga războiul. Cine ştie şi cine înţelege un Leu?
Colierul meu de foc şi de lavă încearcă să surprindă trăsăturile Leului.
Pandantivul este lucrat manual pe o bază metalică placată cu aur
(metalul caracteristic nativului din Leu), în care am pictat imaginea
unui vulcan în erupţie, având o traiectorie a lavei în forma ideogramei
zodiei. Imaginea este protejată şi capătă dimensiune prin aplicarea unui
strat de răşină incoloră. În jurul pandantivului se înşiră pietre de
lavă cu suprafaţă fină, dar cu formă brută şi cratere adânci, bănuţi de
agat portocaliu cu negru ce par a fi nişte ochiuri de lavă care lucesc
în boluri negre şi mărgele Toho într-o nuanţă intensă de portocaliu
(culoarea energizantă a Leului). Colierul este asimetric, mărgelele par
să se aşeze după voinţa materiei incandescente care curge prin făgaşele
versanţilor. Coama vulcanului şi erupţia lui se continuă cu forme din
sârmă modelate manual care imită curgerea sinuoasă a lavei. Un colier cu
sclipiri de foc, cu un design original pentru a atrage atenţia, dar cu o
formă elegantă, pentru că leoaicelor le place eleganţa. Cerceii sunt
foarte finuţi, alcătuiţi din bănuţi de agat, bobiţe mici de lavă şi
mărgele Toho. Bazele metalice sunt placate cu aur şi se închid cu şurub
pe lobul urechii.
Am folosit lava şi agatul, două dintre pietrele benefice Leului. Lava,
legată strâns de elementul foc îi dă leului energie, putere şi
echilibru. Agatul îl face pe purtător să se simtă special, să atragă
atenţia asupra lui. Transformă energiile negative în energii pozitive
constructive. Stimulează talentele interioare ale fiecăruia, curajul,
capacitatea de decizie, încrederea în calităţile proprii, rezistenţa
fizică şi psihică, buna voinţă, claritatea gândirii, concentrarea,
logica, bunăstarea şi creativitatea.
Dimensiuni
Colierul are o lungime fixă de 41 cm şi se închide cu închizătoare tip şurub.
Pandantivul are 3x4 cm.
Cerceii au 7 cm lungime.