Perfect Timing, Mr. Darcy! - Fecioara (Bijuterie)




Materiale utilizate: pandantive metalice, răşină incoloră, lac de crăpare şi patină de antichizare, baze filigranate din alamă de culoarea bronzului au a cuprului, caboşon din sticlă, sfere de granat, nugget de opal alb, dantelă de bumbac, broderie vintage dintr-un mileu cu aproape 30 de ani vechime, caboşon din răşină, flori din howlit de sinteză, lanţ şi elemente tehnice din alamă, sârmă siliconată.


Meticulos, atent la detalii, cu un ascuţit spirit critic şi de analiză, bărbatul Fecioară poate părea misterios şi fascinat la prima vedere. De fapt nu este atât de complex, toate acţiunile sale ţinând de material, de fizic, de o dorinţă de conform şi securitate, de tandreţe liniştită. Cu toate acestea, când credeai că l-ai înţeles, îţi dai seama că este mai complicat decât credeai. Nu am cunoscut femei născute în Fecioară, însă întâmplător sau nu, în viaţa mea s-a aflat la un moment dat un bărbat din această zodie. Atipici, uneori firi diametral opuse, cei pe care i-am cunoscut îndeaproape au în comun o legătură puternică cu planul fizic, cu „acum” şi „aici”. Aiuriţi sau foarte ordonaţi, colerici sau imperturbabili, profitori sau dedicaţi până la sacrificiu, bărbaţii Fecioară sunt în permanentă căutare a perfecţiunii, fixată nu ca ideal de neatins, ci ca ţintă posibilă, realizabilă prin muncă asiduă şi încadrată în ceea ce încăpăţânarea lor conservatoare consideră bun, frumos, dezirabil. Nu vreau să vorbesc despre defecte însă, voi aduna în descrierea mea tot ce am întâlnit mai bun în oameni, toate calităţile bărbatului Fecioară care îl pot transforma în eternul ideal întruchipat de Mr. Darcy, căruia în 1995 i-a dat viaţă pe micul ecran, într-un serial, Colin Firth (născut la 10 septembrie 1960). Nici că se putea găsi o mai bună imagine a eroului lui Jane Austen caracterizat prin eleganţă, seriozitate, devotament faţă de familie, conservatorism, dar şi timiditate, comportament misterios şi nevoie de dragoste. Gentlemanul perfect care vine la timpul potrivit în viaţa unei femei să o surprindă, să îi dărâme lumea de prejudecăţi şi false idealuri şi să îi arate un om concret, viu şi ancorat în realitate. Atât de mult succes a avut acest erou, atât în literatură, cât şi interpretarea sublimă a lui Firth, încât în 2001, acelaşi actor primeşte rolul lui Mark Darcy (nu întâmplător numit aşa) în ecranizarea romanului lui Helen Fielding (Bridget Jones). Şi e acelaşi intrigant Mr. Darcy care vine exact la momentul potrivit în viaţa unei femei de 30 şi ceva de ani, singură, nici prea frumoasă, nici prea deşteaptă, întruchiparea a milioane de femei care se confruntă cu rigorile societăţii.
Am visat îndelung colierul acesta, l-am gândit şi regândit în forme şi culori diferite până s-a construit singur în jurul ideii de timp, de dragoste, de pasiune, încăpăţânare şi găsirea sufletului pereche atunci şi acum şi cât vor mai fi vise, şi femei şi bărbaţi aflaţi în căutarea jumătăţii lor.
Am rămas la memorabilele cuvinte: „You must allow me to tell you how ardently I admire and love you”, cu alăturări paradoxale din registre diferite de vorbire, constituind una dintre cele mai savuroase şi romantice declaraţii de dragoste din toate timpurile. Restul a venit ca un decor, ca o încadrare în timp şi atmosferă, ca un spaţiu alcătuit din culori energizante şi benefice pentru Fecioară şi din pietre preţioase binefăcătoare acestei zodii. L-am gândit mai complicat şi a ieşit, după părerea mea, suficient şieşi, aşa cum şi-ar dori o Fecioară, totul cu moderaţie, nici banal, dar nici scandalos de nou şi nemaivăzut.
Culorile utilizate sunt nuanţe de humă, bej, crem, maro roşiatic. Am adăugat un strop dulceag de culoare la trandafirul din răşină, într-o nuanţă delicată de roz, aproape bej. Elementele se îmbină frumos pentru a sugera un timp al iubirii aşteptate, dorite, împlinite.
Colierul este lung datorită prelungirii cu lanţ fin din bronz şi se aşază foarte frumos pe bust dând purtătoarei o aură de romantism. Şi cred că nu i-ar prisosi unei Fecioare puţină visare.
Pietrele folosite, granatul şi opalul alb crem, vin să aducă acea linişte, calm şi siguranţă pe care Fecioara şi le doreşte în viaţa sa, amplificând totuşi comunicarea cu sferele înalte şi sporind afectivitatea.

Dimensiuni:
Lungime colier: cca. 75 cm
Piesa centrală are 12 cm lăţime şi 8 cm lungime.
Cerceii au 5 cm lungime.